Pagină de satiră și umor, unde prostiile sunt susținute cu încredere maximă. dacaestiprost.ro nu te face mai deștept, dar măcar îți confirmă că nu ești singur.

Caută un articol

La doar câteva ore după ce Ilie Bolojan s-a întors la Oradea, în oraș a izbucnit din senin un miting de susținere pentru premierul demisiona...

Funcționarii din Oradea, în stare de șoc după revenirea lui Bolojan: Ni se cere să lucrăm 8 ore!


La doar câteva ore după ce Ilie Bolojan s-a întors la Oradea, în oraș a izbucnit din senin un miting de susținere pentru premierul demisionar. Mii de orădeni ar fi semnat deja o petiție online intitulată „Sus guvernul Bolojan!”, prin care cer lui Nicușor să-l recheme urgent în Capitală.

Localnicii susțin că, de când a revenit în oraș, atmosfera a devenit „insuportabilă”. Mai mulți muncitori s-au plâns că trebuie să fie deja la lucru înainte de ora 8, iar unii au intrat în panică după ce au observat că o groapă din asfalt veche de câteva luni dispăruse într-o singură noapte, fără să existe inaugurare, panglică sau concert cu artiști locali.

„Nu se mai poate trăi așa! Omul ăsta vine și imediat începe să curețe ceva, să taie buruieni, să pună ordine. Păi noi ne obișnuiserăm cu ritmul normal de administrație, unde vezi aceeași lucrare 4 ani și te atașezi emoțional de ea.” a declarat un orădean vizibil afectat.

Cea mai mare nemulțumire pare să fie însă legată de faptul că Bolojan ar fi început să reducă din „pauzele regulamentare” ale funcționarilor. Potrivit unor zvonuri apărute pe grupurile locale, mai mulți angajați de la stat ar fi fost văzuți lucrând efectiv între două cafele, lucru descris de sindicate drept „un precedent periculos pentru democrație”. „Până acum lucram 2 ore pe zi, acum mi se cere să lucrez 8 ore, păi ce-s eu, robot?” s-a revoltat un funcționar nemulțumit care ne-a mai adăugat că merge să-și bage medical ca să-și „înghețe” postul.

„Am mers la ghișeu și am rezolvat totul în 12 minute. Vă dați seama ce șoc am avut? Nici n-am apucat să mă cert cu nimeni.” a povestit o pensionară care spune că de atunci nu mai poate dormi liniștită. „Nici n-am ce povesti acasă lu' bărbată-miu, crede că-l înșel” a mai adăugat ea vădit nemulțumită.

Situația a degenerat după ce mai mulți orădeni au observat că niște borduri vechi au rămas aceleași și anul acesta, fără să fie schimbate preventiv. „Păi unde mai e tradiția? Toată lumea are borduri noi, doar noi rămânem cu vechiturile astea. Ce urmează, să păstrăm și băncile până se strică?” a întrebat revoltat un localnic.

În fața tensiunilor tot mai mari, câțiva cetățeni au mers în fața Primăriei cu pancarte pe care scria „Bolojan, înapoi la București!” și „Susținem Guvernul Bolojan!”. „Abia scăpasem de el, ni l-au returnat miticii, păi unde-i dreptatea?” țipa un participant la miting. „Io fusăi aici de dimineață, curățenie lună peste tot, păi azi în Oradea, mâine poate fi în toată țara, nu-i bine! Dacă-l vede Olguța, o să-l dea afară și din PNL!”, a declarat un șofer cu număr de Craiova blocat în trafic de mitingul ad-hoc.

Surse din apropierea Guvernului susțin că Nicușor Dan ar analiza deja varianta trimiterii lui Bolojan înapoi la București, după ce mai mulți miniștri ar fi intrat în panică la ideea că acesta ar putea rămâne definitiv la Oradea și ar redeveni primarul model pe care să-l dea toți ca exemplu. Între timp, autoritățile locale au făcut apel la calm, că vor rezolva cumva situația, și i-au rugat pe cetățeni să nu se apropie de utilajele cu care muncesc, pentru a nu se speria inutil.