Un studiu realizat de Institutul pentru Cercetarea Timpului Pierdut confirmă ceea ce românii bănuiau de mult: coada de la cealaltă casă se mișcă întotdeauna mai repede, inclusiv după ce te muți la ea. Cercetătorii spun că fenomenul nu are legătură cu numărul de clienți sau cu viteza casierei, ci, cel mai probabil, cu tine.
„Am urmărit un bărbat care și-a schimbat coada de șapte ori în douăzeci de minute. De fiecare dată, casa la care ajungea se bloca, iar cea de la care plecase începea să meargă impecabil. La final l-am rugat să iasă din magazin și s-au eliberat toate casele”, a explicat coordonatorul studiului.
Potrivit specialiștilor, cea mai periculoasă este coada la care se află un singur om cu un singur produs. Deși pare alegerea logică, produsul este invariabil singurul din supermarket fără cod de bare, iar omul susține că la raft costa cu 40 de bani mai puțin. În acel moment, o angajată pleacă să verifice prețul, fiind văzută ultima dată intrând printre conserve. „În fața mea era un domn cu un iaurt. La casa vecină, o familie cumpăra pentru o nuntă. Au terminat, au făcut nunta, iar eu încă așteptam să aflăm dacă iaurtul era la promoție doar cu aplicația”, povestește un participant la studiu.
Nici evaluarea vizuală a clienților nu oferă rezultate sigure. Un bărbat îmbrăcat la costum, care ține cardul în mână de zece minute, poate solicita factură pe firmă pentru două banane. În schimb, pensionara cu trei sacoșe, de care te-ai ferit, achită suma exactă și pleacă înainte să apuci să regreți. Un capitol separat al cercetării este dedicat clientului care, întrebat dacă mai dorește ceva, spune „da” și pleacă. Apoi mai este și factorul hazard în care apare gravida sau mămica cu copil în brațe și ești obligat să o lași în față că așa scrie în lege.
Experții au analizat și metoda prin care doi soți se așază la cozi diferite, urmând ca unul să-l cheme pe celălalt când ajunge la casă. În 82% dintre cazuri, ambii ajung simultan, dar cel cu produsele refuză să se mute, pentru că „ți-am zis eu că aici merge mai repede”. În celelalte cazuri, unul dintre soți este trimis să mai ia ceva și căsnicia intră într-o perioadă dificilă ajungând de multe ori chiar și la divorț. Reprezentanții supermarketurilor resping acuzațiile că ar încetini intenționat anumite case și spun că fac permanent eforturi pentru fluidizarea traficului. Ca dovadă, aceștia invocă anunțul „Se deschide casa 4”, care le permite oamenilor aflați de douăzeci de minute la coadă să-i vadă plătind pe cei abia intrați în magazin.
Pentru a elimina definitiv problema, un supermarket a păstrat deschisă o singură casă. Măsura nu a dat rezultate: clienții au observat că la magazinul de vizavi întotdeauna merge mult mai repede.
Urmărește-ne!
Pe social media ne poți găsi ușor și poți sta de vorbă cu noi oricând ai chef