Momente de consternare în rândul susținătorilor lui Mesia Călin, după ce acesta a încercat să facă o demonstrație de puteri miraculoase în fața apropiaților, însă rezultatul a fost exact pe dos decât se aștepta toată lumea. În loc să transforme apa în vin, liderul a reușit performanța inversă: a transformat vinul în apă.
Incidentul s-ar fi produs în timpul unei întâlniri restrânse, unde participanții veniseră convinși că urmează să asiste la o nouă minune. După câteva gesturi solemne și câteva priviri ridicate spre cer, paharele s-au umplut instantaneu... cu apă plată. Martorii spun că liniștea s-a așternut imediat peste încăpere, iar primul care a rupt tăcerea ar fi întrebat dacă nu cumva hackerul de la Cadastru a lansat un nou atac cibernetic cu naniți asupra damigenei.
Potrivit unor surse, vestea s-a răspândit cu viteza luminii prin grupurile de susținători, iar efectele au fost devastatoare. Numeroși simpatizanți și-ar fi anunțat retragerea sprijinului, explicând că există greșeli peste care pot trece, dar nu și una care implică dispariția vinului. „Una e să promiți marea cu sarea și alta e să-mi transformi Feteasca Neagră în apă de izvor. Asta nu pot ierta”, ar fi declarat un fost admirator, vizibil afectat. „Apa divinî îi una, apa di vin îi alta. Sî si ducî di undi a vinit șî sî ni lasi vinu-n pași!”, ar fi tunat un localnic din Focșani, profund nemulțumit.
Între timp, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române ar fi anunțat că analizează cu atenție incidentul, însă, potrivit unor surse bisericești, cazul nu poate fi încadrat la minune, ci la contraminune. „În două mii de ani de tradiție creștină am văzut oameni care au încercat multe, dar să transformi vinul în apă este o performanță pe care nici comisia noastră de specialitate nu știe unde s-o încadreze”, ar fi declarat, sub protecția anonimatului, un preot.
Reprezentanții BOR i-ar fi recomandat, totodată, autoproclamatului Mesia să păstreze o distanță de siguranță față de vinul folosit la Sfânta Împărtășanie, pentru a evita producerea unor noi „contraminuni” în timpul slujbelor. „Nu vrem să ne trezim că trebuie să împărtășim credincioșii cu apă plată. Ar crea foarte multe întrebări teologice”, ar fi explicat aceeași sursă. Până la clarificarea situației, toate cramele din România ar fi fost sfătuite să păstreze o distanță de siguranță față de Mesia Călin și să nu-l lase nesupravegheat în apropierea damigenelor.