Patriarhul a transmis un comunicat oficial prin care avertizează că lumea de apoi traversează cea mai gravă criză financiară din ultimii două mii de ani, iar fără un efort comun al credincioșilor există riscul ca numeroase servicii cerești să fie afectate. Potrivit documentului, cheltuielile administrative au crescut într-un ritm alarmant, în timp ce donațiile credincioșilor nu mai reușesc să acopere necesarul de funcționare al Raiului.
„În ultimii ani s-a creat impresia că eternitatea se întreține singură. Din păcate, nu este deloc așa. Avem costuri uriașe pe care foarte puțini le cunosc”, se arată în comunicatul Patriarhiei.
Printre cele mai apăsătoare cheltuieli se numără întreținerea zilnică a norilor decorativi, care trebuie reîmprospătați pentru a rămâne pufoși și luminoși, lustruirea porților de aur, schimbarea penelor uzate ale îngerilor după fiecare câteva sute de ani de zbor și spălarea tunicilor albe, care trebuie să respecte standardele de alb imaculat impuse de administrația cerească. Patriarhul susține că doar întreținerea aureolelor consumă anual sume uriașe. „Lumea vede doar cerculețul luminos de deasupra capului, dar nu știe cât costă polishul ceresc, schimbarea bateriilor pentru modelele cu lumină caldă și calibrarea intensității divine. Numai anul trecut am înlocuit sute de mii de aureole zgâriate în timpul îmbrățișărilor dintre sfinți.”
Nici corurile îngerești nu mai sunt ieftin de întreținut. Harpele necesită acordaj permanent, trompetele Apocalipsei trebuie verificate tehnic chiar dacă nu sunt folosite decât foarte rar, iar fiecare nou sfânt canonizat trebuie instruit vocal înainte de a fi repartizat într-un cor. În ultima perioadă ajung în Rai sfinți din ce în ce mai afoni, obișnuiți să cânte doar cu Auto-Tune sau să facă playback, iar profesorii de muzică se găsesc din ce în ce mai greu. Potrivit surselor noastre, există chiar o listă de așteptare pentru îngerii care doresc să cânte pe norii din zona VIP.
Probleme serioase au apărut și în departamentul care gestionează rugăciunile venite de pe Pământ. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, oamenii se roagă din ce în ce mai des, iar serverele cerești care procesează cererile funcționează aproape la capacitate maximă. În ultimele luni au fost achiziționate mai multe spații de stocare pentru rugăciunile repetate de tip „Doamne, fă să iau examenul” și „Doamne, fă să înscrie echipa mea”. Cheltuieli consistente mai sunt generate și de întreținerea cheilor Sfântului Petru, care trebuie lustruite zilnic, de revizia tehnică a scării lui Iacob, de combustibilul necesar carului de foc al Sfântului Ilie și de hrana bio pentru porumbeii păcii, care, potrivit comunicatului, au refuzat în ultimii ani grâul convențional. Chiar și îngerii păzitori au nevoie de energie pentru activitățile cotidiene curente, iar în ultima perioadă energia pare a fi din ce în ce mai scumpă.
Pentru reducerea deficitului, Patriarhia spune că administrația lumii de apoi a fost nevoită să adopte primele măsuri de austeritate. Curcubeele vor apărea doar în weekend și în zilele de sărbătoare, iluminatul decorativ al norilor va fi redus după ora 22:00, iar câte doi îngeri vor împărți aceeași harpă în timpul programului. Există inclusiv propunerea ca ecoul din catedrale să fie folosit alternativ, pentru reducerea cheltuielilor de mentenanță.
Patriarhul le-a cerut credincioșilor să privească donațiile ca pe o investiție în viitorul lor etern. „Nu putem avea pretenția să găsim acolo sus porți de aur strălucitoare, nori impecabili și coruri îngerești perfect acordate dacă bugetul permite doar întreținerea minimă. Raiul nu se administrează cu rugăciuni și intenții bune, ci și cu resurse.” Surse apropiate administrației cerești susțin că, în cazul în care situația financiară nu se îmbunătățește, se ia în calcul introducerea unor facilități pentru donatorii generoși. Printre acestea s-ar număra nori cu vedere panoramică, aureole personalizate, acces prioritar la corurile îngerești și un sistem Fast Pass pentru formalitățile de la Poarta Raiului, astfel încât sufletele care au contribuit mai mult să nu mai fie nevoite să aștepte la aceeași coadă cu restul credincioșilor.
„Inclusiv sistemul de justiție divină începe să aibă dublă măsură pentru cei care au cotizat generos față de cei care nu au cotizat deloc. E clar că se va face diferența la Judecata de Apoi” a concluzionat Patriarhul binecuvântând mulțimea, înainte de a se urca în Mercedesul său, precizând că «în astfel de vremuri grele, trebuie să dăm dovadă cu toții de modestie.