Într-o eroare administrativă pe care surse din apropierea procesului au descris-o drept „un accident de tastatură cu implicații constituționale”, planul de reformă parlamentară promovat de domnul George Simion a luat o turnură neașteptată după ce, în momentul redactării propunerii oficiale, a fost introdus un zero în plus din greșeală. În loc de mult-invocatul Parlament cu 300 de aleși, documentul a plecat mai departe cu varianta cu 3.000 de parlamentari și a fost deja publicat în Monitorul Oficial.
Totul a fost observat prea târziu, după ce mai mulți funcționari, convinși că e vorba despre o viziune politică profundă, au început deja să lucreze la extinderea sălii de plen, la suplimentarea pupitrelor și la calculul numărului de cafele necesare pe zi. Potrivit unor surse, primul care a ridicat o sprânceană a fost un tehnician de la imprimantă, după ce a văzut că regulamentul intern a ajuns la 18 volume și se tipărea pe paleți.
Domnul George Simion a explicat că totul a pornit de la o neatenție. „Am vrut 300, dar am apăsat zero prea hotărât. Mi s-a părut suspect când am văzut că bugetul pentru diurne a depășit 30% din PIB, dar am crezut că așa arată suveranitatea”, a spus liderul, potrivit unor surse care susțin că acesta încă încearcă să afle unde a dispărut separatorul de mii. „Inițial scrisesem 35.000, din reflex, dar am tăiat 5-ul și n-am mai văzut un 0 în plus, asta e!”, a adăugat liderul.
În noua formulă, România are acum un parlamentar la aproximativ fiecare scară de bloc. În cartierele mai dense sunt doi. Unele familii au propriul deputat de sufragerie, iar la sate alesul local participă și la tăiatul porcului, și la ședințele de comisie. În unele scenarii, au apărut atât de mulți senatori încât a fost nevoie de un Senat al Senatului, pentru coordonare.
Problemele logistice au apărut imediat. Clădirea Parlamentului a devenit insuficientă. O variantă analizată a inclus folosirea Arenei Naționale pentru voturile importante, cu parlamentarii împărțiți pe sectoare, cu apel nominal la stația de sonorizare și cu vot electronic afișat pe tabela de marcaj. O altă soluție a prevăzut transformarea unor mall-uri în comisii permanente, cu dezbateri lângă food court și amendamente depuse la etajul doi, între un magazin de pantofi și un cinema.
Experții constituționali s-au împărțit. Unii au spus că este un dezastru birocratic fără precedent. Alții au susținut că, dimpotrivă, este pentru prima dată când fiecare român poate cunoaște personal măcar un parlamentar. Au existat chiar voci care au susținut că, la 3.000 de aleși, corupția s-a diluat statistic și șpaga a devenit atât de fragmentată încât n-a mai fost rentabilă.
În tabăra susținătorilor, eroarea s-a transformat deja într-un act vizionar. „Nu e greșeală, e democrație extinsă”, a explicat un apropiat, susținând că poporul nu trebuie reprezentat de 300 de oameni, ci de cât mai mulți, ideal până când fiecare cetățean ajunge să se reprezinte singur, cu indemnizație. Domnul Călin Georgescu s-a alăturat susținătorilor, spunând că „Poporul trebuie să conducă, să fie suveran, cu cât mai mulți parlamentari, cu atât poporul este mai suveran.”
Între timp, liderul Simion le-a cerut tuturor colaboratorilor să verifice de zece ori documentele viitoare, mai ales cele care conțin zerouri. Surse din partid afirmă că, preventiv, calculatorul de pe care s-a trimis propunerea a fost scos din priză, iar tasta „0” a fost scoasă de tot.
România a devenit astfel primul stat european unde criza politică nu s-a rezolvat prin reducerea numărului de politicieni, ci prin multiplicarea lor până când nimeni nu mai știe cine pe cine conduce. Iar ideea celor 300 de parlamentari, invocată ani la rând, a intrat în istorie drept momentul în care cineva a vrut să taie din sistem și, dintr-un zero rătăcit, l-a mărit de zece ori.
