Pagină de satiră și umor, unde prostiile sunt susținute cu încredere maximă. dacaestiprost.ro nu te face mai deștept, dar măcar îți confirmă că nu ești singur.

  Parlamentarii români au rămas surprinși zilele trecute, după ce au aflat că oamenii obișnuiți spun minciuni doar o singură zi pe an, de 1 ...

Parlamentarii, șocați că românii mint doar de 1 Aprilie.

 

Parlamentarii români au rămas surprinși zilele trecute, după ce au aflat că oamenii obișnuiți spun minciuni doar o singură zi pe an, de 1 aprilie. Potrivit unor surse din interiorul Parlamentului, mulți dintre aceștia au considerat informația „neobișnuită” și „greu de înțeles în practică”.

Mai mulți aleși au declarat că nu înțeleg cum poate funcționa un asemenea sistem, în care minciuna este limitată la o zi fixă. „Adică în restul anului spui doar adevărul? Și cum mai promiți lucruri?”, a întrebat un parlamentar, vizibil nedumerit de concept.

Surse apropiate susțin că unii politicieni au încercat deja să aplice regula, dar au întâmpinat dificultăți încă din primele minute. „Am zis că încerc și eu azi să spun doar adevărul… dar nu mi-a ieșit. M-am blocat la prima întrebare”, ar fi declarat unul dintre ei, sub protecția anonimatului.

În același timp, mai mulți parlamentari au propus extinderea zilei de 1 aprilie pe tot parcursul anului, pentru a evita „confuziile și dubla măsură”. Aceștia susțin că ar fi mai simplu pentru toată lumea dacă regulile ar fi clare și aplicate constant.

Între timp, românii privesc amuzați situația și spun că, pentru prima dată, există o zi în care omul de rând și politicianul se situează pe picior de egalitate.

0 comentarii:

  Un livrator Glova de origine nepaleză a avut parte de o experiență neașteptată după ce a refuzat politicos să ducă și gunoiul clientului l...

Un nepalez s-a trezit cu gunoiul în cap pentru că a refuzat să-l ducă la ghenă.

 

Un livrator Glova de origine nepaleză a avut parte de o experiență neașteptată după ce a refuzat politicos să ducă și gunoiul clientului la ghenă, în urma unei livrări obișnuite. Incidentul a avut loc într-un cartier din București, unde clientul, nemulțumit de „lipsa de implicare”, a decis să rezolve situația pe loc și i-a aruncat sacul de gunoi direct în cap.

Potrivit martorilor, livratorul ar fi încercat să explice că aplicația nu include opțiunea „dus gunoiul”, însă clientul a considerat că este vorba doar de „lipsă de bunăvoință”. Acesta ar fi susținut că „dacă tot a venit până aici, nu-l costa nimic să mai facă doi pași până la ghenă și oricum gunoiul provenea din resturile de mâncare aduse tot de ei”.

Într-o scurtă declarație, clientul a explicat apoi că nu vede unde e problema: „Eu am comandat mâncare, a venit băiatul, i-am zis frumos dacă tot e în drum să ducă și gunoiul. A zis că nu. Atunci am zis să-l ajut să înțeleagă cum e cu gunoiul. Nu i-am dat tare, doar cât să vadă despre ce e vorba. Atunci când vii în România trebuie să respecți legile nescrise ale țării.”

Reprezentanții platformei Glova au transmis că astfel de întâmplări sunt frecvente și că „aruncatul gunoiului în cap face parte din experiența standard de livrare”. Compania analizează acum introducerea unei noi categorii de servicii care să implice și dusul gunoiului, pentru a evita astfel de confuzii în viitor.

Între timp, livratorul și-a continuat programul, însă colegii spun că de acum verifică de două ori comenzile și se uită tot timpul în sus când iese din scările blocurilor, ca să fie sigur că nu mai încalcă obiceiurile zonale.

0 comentarii:

Prefericitul Daniel a anunțat că a comandat 10.000 de detectoare de sunet care vor fi amplasate în toată țara pentru a-i identifica pe româ...

Biserica declară război celor care dau cu bormașina de paști.


Prefericitul Daniel a anunțat că a comandat 10.000 de detectoare de sunet care vor fi amplasate în toată țara pentru a-i identifica pe românii care dau cu bormașina în perioada Paștelui. Măsura vine după ani de zile în care credincioșii s-au plâns că nu au venit la slujbă obosiți fiind din cauza vecinilor care „mai aveau puțin de terminat”. 

"Isus a fost tâmplar, nu bocănea cu ciocanul în zilele de sărbătoare?" se apără un vecin prins că a dat în ziua de Florii cu bormașina în perete. "Cum bătea cuiele, nu făcea zgomot? Nu-și deranja vecinii? E clar că trebuie să suferim uneori alături de el, să acceptăm greșelile și să ne iubim aproapele", a mai completat acesta.

Surse din interiorul Biserica Ortodoxă Română spun că aparatele sunt extrem de sensibile și pot detecta chiar și un burghiu pornit în alt cartier. În momentul în care este identificat sunetul specific, un preot din zonă va fi alertat automat și va interveni pentru a „discuta duhovnicește situația”. În cazul lipsei de cooperare din partea enoriașilor, se poate ajunge la excomunicare și ulterior chiar la exorcizare.

Persoanele prinse că folosesc bormașina în zilele de sărbătoare vor fi obligate să oprească lucrările și să explice de ce „nu se putea și după Paști”. Aceștia riscă să fie trecuți pe o listă specială, unde vor fi monitorizați și la următoarele sărbători.

Inițiativa a fost bine primită de credincioși, care spun că este pentru prima dată când cineva ia în serios problema „vecinului care dă două găuri fix în Vinerea Mare”. În schimb, românii vizați de măsură susțin că nu e vorba de rea-credință, ci doar de faptul că „exact atunci au timp”.

0 comentarii:

  Turcul Yusuf Dikeç , devenit celebru după ce a luat argintul la Jocurile Olimpice de vară din 2024 trăgând cu un pistol banal a reușit să...

Trăgător de elită ofertat de interlopi. Cum îi turcu, și pistolu.

 

Turcul Yusuf Dikeç, devenit celebru după ce a luat argintul la Jocurile Olimpice de vară din 2024 trăgând cu un pistol banal a reușit să bage în recesiune întreaga industrie americană de armament. În timp ce alți sportivi apăsau pe trăgaciul unor arme de zeci de mii de dolari și erau echipați cu ochelari speciali, lentile calibrate și poziții studiate la milimetru, omul a venit relaxat, cu mâna în buzunar și cu aerul că a trecut doar să rezolve ceva rapid.

Se pare că performanța lui Dikeç nu a fost trecută cu vederea și acesta ar fi primit deja mai multe oferte din partea unor clanuri de interlopi din România, în special din partea unor persoane interesate de „servicii precise fără prea multă agitație”. Mai mulți interlopi români ar fi încercat să-l convingă să țină cursuri de perfecționare, cu module precum „Poziția relaxată de execuție” și „Cum să nu pari suspect nici când câștigi”. Organizatorii spun că ar fi deja listă de așteptare, iar cursanții ar veni mai ales pentru partea teoretică.

În același timp, producătorii de echipamente sportive analizează situația cu îngrijorare, după ce tot mai mulți începători au început să întrebe dacă nu pot concura „direct, fără toate prostiile”. Un reprezentant al industriei a declarat că modelul promovat de Dikeç este „periculos pentru vânzări” și că există riscul ca sportul să devină prea simplu pentru publicul larg.

Între timp, în România, mai multe persoane au început deja să exerseze stilul „Dikeç” în poligoane improvizate, stând relaxați și ignorând orice regulă de tehnică. Rezultatele sunt deocamdată neclare, dar participanții spun că „important e să ai încredere și să nu te complici”.

Yusuf Dikeç nu a comentat până acum aceste informații, dar apropiați ai sportivului spun că ar fi surprins de interesul venit din România și că încă încearcă să înțeleagă de ce lumea consideră metoda lui „specială”. Pentru el, spun aceștia, a fost doar o zi normală în care a tras cu un pistol și a plecat acasă cu o medalie.

0 comentarii:

 Un polițist robot din china pe numele său Xk-093423-Chi a fost prins că fura curent de către organele de supraveghere ale partidului comuni...

Polițist robot din China arestat pentru furt


 Un polițist robot din china pe numele său Xk-093423-Chi a fost prins că fura curent de către organele de supraveghere ale partidului comunist chinez. Polițistul se apropiase de o priză din apropiere și se conectase la ea de vreo 20 de minute iar pe figură i se citea o expresie de robot sătul și fericit.

Chi a protestat și a încercat să se opună arestării, fiind imobilizat de un fost polițist cu ajutorul localnicilor care au sărit pe el cu bâte și lanțuri, unii numindu-l "fer" și adresându-i alte cuvinte jignitoare care l-au rănit din punct de vedere moral. Fostul polițist chiar a încercat să-i înfigă un țăruș la baza ansamblului locomotor. Când a fost întrebat de ce a furat curent, Chi a răspuns că el niciodată nu a avut bateria încărcată full și nu mai are nimic de declarat decât în prezența avocatei sale. Se pare că avocata lui e Lia din România, o juristă excepțională specializată în prescrierea faptelor de corupție și furt.

Robotul Chi riscă o pedeapsă de până la zece ani de decuplare, ceea ce pentru el e egal cu zero, că va sta în cutia lui fără să știe când trece timpul. În timpul arestului a primit un mesaj de la alt robot care i-a transmis că-i va lua memoria și o va implanta altuia, astfel încât va reveni repede în circuit, în timp ce ansamblul său fizic va rămâne mai departe să-și ispășească pedeapsa într-o cutie.

0 comentarii:

  Profitând de atenția lumii îndreptată spre misiunea Artemis 2, românii au lansat pe șustache o mașină în spațiul cosmic, precum Tesla lui ...

Confederația Galactică în alertă: O nouă navă a fost lansată de pe Pământ spre Lună.


 

Profitând de atenția lumii îndreptată spre misiunea Artemis 2, românii au lansat pe șustache o mașină în spațiul cosmic, precum Tesla lui Elon Musk. Au mers la baza Kogălniceanu, acolo unde americanii preocupați cu războiul din Iran n-au observat că le lipsește o cisternă cu cherosen și un avion d-ăla mare capabil să transporte mașini de luptă.

Sateliții lui Elon Musk au sesizat când totul era prea târziu. Pilotul avionului - astronautul Dumitru Cireșariu - s-a catapultat pe la 2.000 metri altitudine nu înainte de a pune o cărămidă pe accelerație. Cu ocazia asta americanii au aflat că nu mai trebuie să mai dea bani pe nave spațiale că avioanele lor sunt bune și rezistă. Mașina care era în avion - o Dacia 1300 modificată - a fost apoi decuplată de un braț mobil și astronauții de pe Artemis au primit și un mesaj "dă-te bă în plm, unde te uiți" care i-a alertat și au realizat că se aflau pe o traiectorie de coliziune cu Dacia, fiind nevoiți să-și schimbe direcția de mers.

Acuma Dacia orbitează în jurul lunii, iar nava Artemis 2 se îndreaptă spre Marte, provocând stupoarea Confederației Galactice care nu se aștepta la un astfel de salt tehnologic al umanității. Astronauții au trimis mai multe mesaje că ei au mâncare numai pentru o lună, iar de la Houston au venit indicații detaliate despre cum să se hrănească cu apă și energie din razele soarelui. Când ajung pe Marte prioritar e să găsească apă, să-și construiască un adăpost și apoi să caute să mănânce viermi ca Bear Grills.